Greenpeace, către europarlamentarii români: trimiteți în plen și excludeți de la finanțare combustibilii fosili
11.11.2020
Greenpeace România a trimis scrisori tuturor europarlamentarilor români și le-a cerut să susțină solicitarea inițiată de MEP José Gusmão de a duce în plenul Parlamentului European votul pentru Facilitatea de Recuperare și Reziliență, cu scopul de a intoduce și vota amendamentul care prevede excluderea de la finanțare a combustibililor fosili.



Redăm integral conținutul scrisorii:

Stimate domnule europarlamentar,

Vă scriu pentru a vă ruga să susțineți solicitarea inițiată de MEP José Gusmão de a duce în plenul Parlamentului European votul pentru Facilitatea de Recuperare și Reziliență, cu scopul de a intoduce și vota amendamentul care prevede excluderea de la finanțare a combustibililor fosili.

Vă aflați în fața unei decizii istorice: susțineți măsuri de repornire a economiilor și de reziliență care să răspundă crizelor pe care le traversăm, sau optați pentru continuarea politicilor care ne-au adus în situația de față? Veți cere statelor e membre planuri de redresare echitabile și verzi, sau veți permite folosirea banilor publici pentru proiecte care adâncesc crizele pe care le traversăm astăzi și care vor deveni mai acute în viitor?

Peste 1,3 milioane de cetățeni europeni au cerut măsuri pentru o recuperare verde și echitabilă. Cu doar o săptămână înainte de pandemie, 6 milioane de tineri au ieșit în stradă pentru a cere acțiuni care să combată efectele schimbărilor climatice. Mulți dintre acești tineri vor trebui să trăiască suferind consecințele alegerilor dumneavoastră de acum. În România, de la an la an, efectele schimbărilor climatice se fac resimțite mai puternic, fie ca vorbim de secetă, deșertificare, temperaturi ridicate sau furtuni extreme, scăderea debitului de apă.

Cei 672,5 miliarde de Euro ai Facilității de Recuperare și Reziliență (Recovery and Resilience Facility) formează cel mai mare buget din planul de recuperare al Uniunii Europene. Din păcate, propunerea Comisiei Europene nu include suficiente reguli care să prevină investirea banilor în tehnologii și industrii poluante ale trecutului. De aceea, Parlamentul European, adică dumneavoastră, trebuie să introduceți asemenea restricții și să insistați pentru tranziția energetică verde, energie regenerabilă, eficiență energetică, recuperarea biodiversității sau în economie circulară. Altfel, acești bani vor ajunge să finanțeze activități cu impact negativ asupra climei și a oamenilor.

Precum știți, în Comisia de Mediu a Parlamentului s-a votat excluderea combustibililor fosili de la finanțare. Din păcate, în comisiile ECON și BUDG s-a ajuns la un acord care nu prevede o asemenea măsură. Asta înseamnă că Parlamentul își ignoră rolul de colegislator și transferă toată presiunea pe discuțiile legate de Taxonomie, unde rolul său va fi mult mai mic. Argumentul că a fost introdusă condiționalitatea DNSH nu stă în picioare, întrucât formularea este vagă și ne-acționabilă legal. Definiția DNSH menționează că acest mecanism va fi aplicat acolo unde este relevant fără să fie clar cine urmărește și decide asupra oportunității. Apoi se menționează că urmează să vină Comisia cu un ghid tehnic pentru aplicarea principiului DNSH dar, așa cum știm, ghidurile și recomandările sunt la rândul lor opționale, deci ne-acționabile legal.

De aceea, vă rugăm ca pe 12 noiembrie să susțineți trimiterea în plen a discuției despre Facilitatea de Recuperare și Reziliență, iar în plen să votați pentru amendamentul care prevede excluderea de la finanțare a combustibililor fosili.

Vă reamintim că România are deja bani pentru susținerea tranziției energetice și a diversificării economice în zonele miniere (6 județe) în Fondul pentru Tranziție Justă și că, de asemenea, România are un potențial imens pentru energii regenerabile.

Vă mulțumesc,

Valentin Sălăgeanu, director executiv, Greenpeace România

BloombergNEF, Investing in the Recovery and Transition of Europe’s Coal Regions, July 6, 2020

Această platformă este deschisă și propune în spațiul public teme de gândire și dezbatere. E momentul ca decidenții să acționeze vizionar și transparent pentru a fi pregătiți în fața oricărui tip de criză: economică, climatică, ecologică sau de sănătate.

Părerea ta contează pentru noi. Ajută-ne să îmbunătățim manifestul și spune-ne ce crezi!

Mesaj:

Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accesand butonul "Am înțeles!", confirmați că sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și cookie-uri. Puteți modifica oricând setările cookie-urilor!
Am înţeles